Câtă slavă și splendoare
Tu reverși pe-acest pământ,
Dumnezeul meu Cel Mare,
Ești Iubirea-nălțătoare
Ce dă pacea prin Cuvânt!
Când cărările-s abrupte
Și străbat drumul spinos,
Buzele crăpate, supte,
Îți șoptesc: "Mă du pe munte,
Să văd chipul lui Cristos!

Și mă iei de subțioară
Ca pe-un fulg atunci căzut,
Lacrimile mă-nfioară,
Îți sunt fiu și nu povară
Și-nțeleg că nu-s pierdut!
Simt vibrația trăirii
În toți porii și în duh,
Iar chemarea nemuririi,
Pune lanțuri grele firii
Ce suspină cu zăduf!

Ooo, Iubire jertfitoare,
Flacără din rug aprins,
Cum îmi dai a Ta salvare,
Credință biruitoare,
În azurul necuprins!
Crucea, dealul și calvarul
Mă cuprind tăcut, ușor,
Înțeleg ce mare-i harul,
De-a putea trece hotarul,
Să mă-nalț în ultim zbor!

Dincolo de nori și aștri,
Știu că este casa mea,
Simt cum ochii mei albaștri
Varsă picurii sihaștri
Pe fața de catifea!
Dumnezeul meu Cel Mare,
Rege-al regilor Tu ești,
Mâna Ta îzbăvitoare
M-a condus la scăldătoare,
Ai vrut să mă curățești!

De aceea Îţi dau slavă
Și Te-oi onora mereu,
Viața mi-ai făcut dumbravă,
Câmp cu flori și cu otavă,
Ce-ngrijește Duhul Tău!
De mai vin zile amare,
Eu păși-voi spre Sion,
Voi umbla-ncet pe cărare,
Făr-sandale în picioare,
Onorând regescu-Ți tron!

Și mai mic ca niciodată
Mă proștern și-Ți mulțumesc,
Îți văd măreția toată,
Dragostea nemăsurată,
Ce mi-a dat destin ceresc!
Doamne, luminează fața,
Celui plâns și oropsit,
Să-i transmiți duios povața
De-a-și schimba îndată viața,
Ca să fie mântuit!

29/01/2025, Barcelona- Lucica Boltasu